sâmbătă, 13 februarie 2010
SARCINA SAPTAMANA 8
Se implinesc doua luni de sarcina si deja va aflati in a doua jumatate a primului trimestru de graviditate. Este momentul in care vor putea fi observate schimbari subtile in aspectul dumneavoastra exterior. Schimbarile interne pe de alta parte s-au petrecut intr-un ritm foarte rapid iar copilul se afla la sfarsitul stadiului sau de embrion si la inceputul celui de fat. De aici incolo vor scadea simtitor si sansele de pierdere a sarcinii.
Tot in aceasta perioada trebuie sa incepeti sa completati toate actele necesare cerute de stat pentru a va inregistra copilul si pentru a vi se putea elibera un certificat de nastere dupa cele noua luni. Marimea uterului a ajuns acum la dimensiunile unui grapefrut si este posibil ca deja sa fi inceput cresterea in diametru a taliei desi schimbarile sunt inca graduale si lente. Puteti avea parte de indigestie, arsuri cauzate de aciditate si o senzatie de balonare datorate retentiei de apa. Este indicat sa purtati haine largi si incaltari confortabile pentru a evita sa va impiedicati si sa cadeti. Trebuie sa tineti minte sa consumati mese mici si dese pentru a evita aciditatea care poate accentua greturile matinale.
In a opta saptamana unele femei pot avea parte de cele mai rele simptome de greasa de pana acum, iar daca mai sunt corelate si cu schimbarile externe ale organismului, acetea vor putea deveni extrem de incomfortabile si greu de suportat. Singura solutie este respectarea unui regim alimentar bun combinat un stil de viata sanatos pot ajuta la reducerea greturilor si a starilor de voma desi la cele mai multe femei acestea nu pot fi eliminate complet.
Categories
TOTUL DESPRE SARCINA
SARCINA SAPTAMANA 7
In cea de-a saptea saptamana, desi sunteti la jumatatea primului semestru de sarcina, inca nu au aparut modificari majore in ceea ce priveste aspectul exterior al corpului dumneavoastra. La acest nivel, dimensiunile copilului nedepasindu-le inca pe cele ale unui bob de mazare.Pe de alta parte schimbarile interne care au loc cu fetusul sunt din ce in ce mai mari si mai multe si este momentul sa deveniti mai atenta cu
dieta si exercitiile dumneavoastra zilnice, deoarece nu mai trebuie sa ridicati greutati care ar putea cauza traume interne. Daca urmati orice tip de medicatie, administrarea acesteia nu trebuie sa depaseasca 48 de ore fara acordul medicului care va tine in observatie.
Exista teste care inca de pe acum pot sa va spuna daca aveti baiat sau fata, totusi acest gen de procedura este ilegala, mai ales daca inca va mai ganditi daca sa pastrati sarcina sau nu in functie de sexul copilului. Daca pana in acest moment nu v-ati inscris in lista de pacienti a unui obstetrician care sa va monitorizeze evolutia sarcinii este mai mult decat indicat sa va grabiti. Iar daca nu stiti la care medic sa va incrieti, un punct de reper poate sa il reprezinte atat reputatia cat si localizarea cabinetului sau. Este important sa aveti o relatie foarte buna cu medicul dumneavoastra pentru ca acest lucru va face mult mai linistita perioada sarcinii. Si nu in ultimul rand a sosit momentul sa va pregatiti niste haine mai largi pentru saptamanile ce urmeaza.
Categories
TOTUL DESPRE SARCINA
SARCINA SAPTAMANA 6

Sase saptamani de sarcina inseamna aproape o luna si jumatate de sarcina. La cele sase saptamani de la concepere exista deja schimbari vizibile atat la copil cat si la mama. Viitoarea mama are deja confirmarea sarcinii fara nici o urma de indoiala si deja in cele cinci saptamani ce s-au scurs a inceput sa aiba grija si sa isi ia precautii in legatura cu tot ceea ce este legat de sarcina.
A fi mama este cel mai fericit moment in viata unei femei. Este grozav sa fii mama. Evident ca o sarcina poate fi planificata sau pur si simplu neasteptata. Iar unele femei pot avea unele probleme legate de conceptie sau pot avea vreo problema de natura medicala ori genetica. Acestea trebuie sa consulte un medic inainte de a incerca sa ramana gravide. Iar daca sarcina a intervenit deja in mod neasteptat atunci ea trebuie confirmata cu ajutorul testelor speciale si apoi trebuie decis daca se merge mai departe.
Categories
TOTUL DESPRE SARCINA
SARCINA SAPTAMANA 5
Cinci saptamani de sarcina inseamna putin mai mult din totalul perioadei de noua luni de graviditate. Totusi, orice femeie care vrea sa isi intemeieze o familie sau pur si simplu sa aiba un copil trebuie sa tina seama de anumite masuri de precautie esentiale pentru a avea o sarcina fara probleme si un copil sanatos. A fi mama este o experienta minunata pentru orice femeie, dar nu poate fi apreciata cu adevarat decit daca viitoarea
mama, chiar inainte de conceptie trece la un stil de viata cat mai sanatos.
Primul trimestru al sarcinii este esential din punct de vedere al dezvoltarii copilului mai ales datorita faptului ca acum fatul se afla in cea mai importanta perioada a dezvoltarii lui, motiv pentru care femeia trebuie sa aiba foarte multa grija. De aceea este recomandat ca viitoarea mama sa evite bauturile alcoolice, drogurile, medicamentele si fumatul atat in perioada conceptiei cat si in primul trimestru de sarcina.
Categories
TOTUL DESPRE SARCINA
SARCINA SAPTAMANA 4
In a patra saptamana de sarcina puteti afla cu siguranta daca sunteti sau nu insarcinata. Acum se implineste exact o luna de graviditate. Iar daca in aceasta perioada nu mai aveti ciclu menstrual atunci puteti fi destul de sigura ca sunteti insarcinata, insa cea mai sigura cale este sa apelati la un test de sarcina, indiferent daca aveti menstruatie sau nu. Acesta putand fi dublat mai tarziu de un al doilea test de confirmare. Insa este
esential sa va cunoasteti perioada de ovulatie, in caz contrar existand riscul unui rezultat fals negativ. Femeile trebuie sa adopte anumite masuri de precautie pe parcursul sarcinii. Este indicat sa se evite bauturile alcoolice, fumatul si consumul anumitor medicamente si a tuturor drogurilor. Femeile care doresc sa ramana insarcinate trebuie sa aleaga un stil de viata cat mai sanatos, cu o buna dieta, exercitii regulate si odihna adecvata cu un somn linistit. Mai mult chiar, somnul linistit este esential pentru conceperea si buna dezvoltare si hranire a mamei ca si a copilului.
Categories
TOTUL DESPRE SARCINA
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

















